Home » D:News » Oamenii de ştiinţă confirmă: vârstnicii au un miros specific

Oamenii de ştiinţă confirmă: vârstnicii au un miros specific

Oamenii de ştiinţă confirmă: vârstnicii au un miros specific
Publicat: 01.06.2012
Pentru prima dată, un studiu vine să demonstreze că oamenii în vârstă au un miros caracteristic, care nu poate fi explicat prin modul de îngrijire, dietă sau alţi factori externi. Mai mult, cercetarea sugerează că acest miros este atât de distinct, încât tinerii pot să identifice prezenţa unei persoane în vârstă doar după miros.

Constatarea nu este foarte surprinzătoare, având în vedere că oamenii de ştiinţă au descoperit cu mulţi ani în urmă faptul că unele animale precum şoarecii, căprioarele, iepurii, vidrele şi maimuţele suferă schimbări ale mirosului odată cu ajungerea la maturitate. Acest proces ajută animalele să îşi găsească parteneri potriviţi pentru împerechere.

Autorul studiului, Johan Lundström, crede că, deşi oamenii au găsit alte modalităţi de a-şi selecta partenerii, este totuşi posibil ca unele semnale captate prin miros să ne ajute la identificarea persoanelor vârstnice sau a rudelor.

Lundström, neurolog în cadrul unui institut non-profit din Philadelphia, a dorit să vadă dacă înaintarea în vârstă are un impact asupra mirosului corporal. Cercetătorul a remarcat încă din copilărie mirosul specific al oamenilor în vârstă, atunci când o însoţea pe mama sa un sanatoriu. Mai târziu, la maturitate, Lundström a reîntâlnit mirosul atunci când a vizitat o casă de pensii din Statele Unite. Ulterior, în urma unei discuţii cu un coleg japonez, el a aflat că în Japonia acest miros este recunoscut de toată lumea, având un nume special: kareishū.

Pentru a vedea dacă există o bază biologică a mirosului, cercetătorii au elaborat un studiu în care 41 de bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, 54- 55 ani şi 75-95 de ani, au fost rugaţi să doarmă timp 5 zile într-un tricou dotat cu tampoane speciale la subraţ. Apoi, după ce tampoanele au fost tăiate în bucăţi şi puse în borcane de sticlă, cercetătorii au cerut unui alt grup alcătuit din 41 de tineri să identifice bucăţile de tampoane care proveneau de la persoane în vârstă.

Tinerii au întâmpinat probleme în a diferenţia tampoanele provenite de la alţi tineri de cele provenite de la indivizi de vârstă medie. În schimb, nu le-a fost deloc greu să identifice mostrele care le-au aparţinut vârstnicilor. Totodată, contrar stereotipurilor, tinerii au catalogat mirosul celor în vârstă ca fiind mai puţin intens şi mai plăcut decât cel al tinerilor.

Oamenii de ştiinţă au ţinut să sublinieze că, deşi unii dintre participanţii în vârstă au luat medicamente pentru a afecţiuni cronice, cum ar fi colesterolul ridicat şi hipertensiunea arteriala, nici unul dintre aceste medicamente nu modifică mirosul corpului.

Cauza principală a acestui miros nu este cunoscută, însă specialiştii spun că un rol important l-ar putea avea schimbările pe termen lung ale glandelor pielii. Lundström suspectează că mirosul ar putea apărea şi ca efect al procesului de degradare a celulelor.

Sursa: CNN

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship